Description
Cardamom, ulei esenţial (elettaria cardamomum), 5 ml
Uleiul esenţial de cardamom este un prețios ulei esențial cu aromă condimentată, are efect de încălzire, de eliminare a toxinelor, este antiseptic și util în diverse dureri de cap sau musculare. Este afrodisiac.
Cardamom este o plantă perenă, o tufă înaltă de până la 4 m, cu frunze lungi mătăsoase. Tulpina poartă flori mici galbene cu vârfuri purpurii şi un rizom cărnos mare, similar cu ghimbirul. Fructul conţine mai multe seminţe de o formă alungită brun verzui.
Nativ în Asia tropicală, este cultivat în special în sudul Indiei, Sri Lanka, Laos, Guatemala şi El Salvador. Uleiul esenţial este produs în principal în India, Europa, Sri Lanka şi Guatemala.
Conţine (conform Amendamentului 7 al Directivei Europene referitor la produsele cosmetice 2003/15/CE): limonene, linalool, citronellol, nerol, geraniol.
Metoda de obţinere: prin distilare cu vapori din seminţele fructelor necoapte.
Zona geografică de provenienţă: Guatemala
Nota parfumului: de mijloc
Aroma: caldă, dulce, lemnoasă.
Ca parfum se potriveşte cu: frankincense, bergamotă, chimen, scorţişoară, lemn de cedru, trandafir, neroli.
Componenţi principali: a-pinene, b-pinene, sabinene, myrcene, a-phellandrene, limonene, 1,8-cineole, y-terpinene, p-cymene, terpinolene, linalool, linalyl acetate, terpinen-4-oil, a-terpineol, a-terpineol acetate, citronellol, nerol, geraniol, methyl eugenol şi trans-nerolidol.
Proprietăţi
- antiseptic
- anti-inflamator
- afrodisiac
- tonic
- calmant
- stimulent nervos
- efect răcoritor şi înălţător
Recomandări
- parfumarea produselor bărbăteşti
- unguente sau comprese în durerile de cap
- comprese în stări febrile sau de răceală
- odorizarea încăperilor